În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.1059/ 20.11.2003 privind declararea nominală obligatorie şi evidenţa medicilor (publicat în MO nr. 860/12.03.2003), Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Suceava este abilitată să acorde coduri de parafă pentru medicii care au drept de liberă practică (certificat de membru în colegiile profesionale) şi îşi desfăşoară activitatea profesională într-o unitate sanitară din Judeţul Suceava.
Codul de parafă nu poate face obiectul nici unui fel de raport statistic, constituie instrument de identificarea fiecărui medic pentru documentele cu caracter medico-legal, si nu se foloseste ca document oficial necesar la angajarea medicului.
Pentru obținerea codului de parafă sunt necesare urmatoarele documente:
-
Diploma de licență sau Certificat/Atestat de recunoaștere a studiilor și diploma de studii pentru medicii străini care au studiile echivalate în România;
-
Acte de specialitate, primariat, competențe, supraspecializări, doctorat;
-
Certificat membru Colegiul Medicilor sau Medicilor Dentiști Suceava – însoțit de avizul anual pentru exercitare, valabil pentru anul în curs(sau cu notificarea practicării medicinei pe teritoriul județului Suceava eliberată de colegiul medicilor);
-
Carte de identitate;
-
Documente care atestă schimbarea numelui dacă este cazul (certificat de căsătorie/hotărâre de divorț, etc.);
-
Adeverință de salariat de la angajator; contract de muncă prin care se atestă dovada locului de muncă ca medic specialist într-o unitate sanitară publică/ privată din județul Suceava;
-
Talon statistic de înregistrare, care se completează și semnează personal de medicul care solicită codul de parafă.(download).
Atenție: Actele se prezintă în original și se fac copii în prezența persoanei responsabile din cadrul DSP care prelucrează datele.
Pentru eliberarea unui nou cod de parafă în caz de pierdere sau furt:
-
Dovada unui anunț în unul din ziarele locale privind pierderea sau furtul parafei;
-
Diploma de licență sau Certificat/Atestat de recunoaștere a studiilor și diploma de studii pentru medicii străini care au studiile echivalate în România;
-
Certificat medic specialist/primar sau confirmare în grad specialist/primar prin Ordinul Ministrului Sănătății;
-
Certificat membru Colegiul Medicilor sau Medicilor Dentiști Suceava – însoțit de avizul anual pentru exercitare, valabil pentru anul în curs(sau cu notificarea practicării medicinei pe teritoriul județului Suceava eliberată de colegiul medicilor);
-
Buletin/Carte de identitate;
-
Documente care atestă schimbarea numelui dacă este cazul (certificat de căsătorie/hotărâre de divorț, etc.);
-
Adeverință de salariat de la angajator; contract de muncă prin care se atestă dovada locului de muncă ca medic specialist într-o unitate sanitară publică/ privată din județul Suceava;
-
Talon statistic de înregistrare, care se completează și semnează personal de medicul care solicită codul de parafă.(download).
Atenție: Actele se prezintă în original și se fac copii în prezența persoanei responsabile din cadrul DSP care prelucrează datele.
Pentru eliberarea unei adeverinte cu codul de parafă :
- Cerere adresată directorului Direcției de Sănăntate Publică în care se solocită o adeverinta cu codul de parafă(download).
Pentru Medicii de familie:
- Centralizator lunar – M.S.F. 6041 Cap.2.(download);
- Formular pentru raportarea sfârșitului de an – MS.60.4.4.A Cap.1 Activitate cabinet medic de familie(download);
- Formular trimestrial – MS.60.4.2.A Cap.1 Dare de seamă principalii indicatori ai cunoașterii sanătății(download).
- Personal sanitar- cabinete medicina de familie.(download)